Mult asteptatul act normativ care aborga bacsisul a fost publicat in Monitorul Oficial nr. 495/06.07.2015 si este vorba de legea 186/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Legea intra in vigoare incepand cu data de 9 iulie 2015.
Prevederi principale:
- se elimina prevederile cu privire la bacsis, respectiv obligatia de a marca pe casa bacsisul, pe bon distinct , de a detine un regulament de ordine interioara cu privire la modul in care operatorul trateaza bacsisul si de declara banii personali intr-un registru la inceputul lucrului.
- se elimina din textul ordonantei prevederile cu privire la sanctiunile in caz de nedetinere a registrului de bani personali.
Iata mai jos si continutul legii :
Articol unic. –
Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8 din 22 aprilie 2015 cu următoarele modificări şi completări:
1. La articolul I, punctele 3, 6 şi 7 se abrogă.
2. La articolul I punctul 9, litera c) a articolului 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:
” c) neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară preţului de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului ori nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (8), care determină existenţa unei sume nejustificate. În sensul acestei prevederi, prin sumă nejustificată se înţelege contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, diferenţa până la preţul de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului în cazul emiterii de bonuri cu o valoare inferioară ori contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate fără respectarea prevederilor art. 1 alin. (8);”.
3. La articolul I punctul 11, litera gg) a articolului 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:
” gg) deţinerea la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor a unor sume care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special şi/sau în chitanţe.”
4. La articolul I, punctul 12 se abrogă.
5. La articolul I punctul 13, litera b) a alineatului (1) al articolului 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:
” b) cele prevăzute la art. 10 lit. a), l), m), o), p), u), x), y), z), bb), cc), ee) şi ff), cu amendă în cuantum de 9.000 lei, precum şi cu:
(i) confiscarea veniturilor obţinute, pentru contravenţia prevăzută la lit. a);
(ii) suspendarea activităţii operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, până la dotarea cu aparat de marcat electronic fiscal şi prezentarea dovezii de plată a amenzii sau a jumătate din cuantumul acesteia, după caz, organului constatator, pentru contravenţia prevăzută la lit. cc);”.
6. La articolul I punctul 13, la articolul 11 alineatul (1), punctul (viii) al literei e) se modifică şi va avea următorul cuprins:
” (viii) în situaţiile prevăzute la pct. (vii), dacă operatorul economic achită amenda contravenţională sau jumătate din cuantumul acesteia, după caz, precum şi o sumă egală cu de zece ori amenda aplicată, sancţiunea complementară încetează de drept la 24 de ore de la prezentarea dovezii achitării la organul constatator. Suma de bani egală cu de zece ori amenda aplicată se face venit la bugetul de stat şi poate fi achitată la Casa de Economii şi Consemnaţiuni – C.E.C. – S.A. sau la unităţile Trezoreriei Statului. Termenul de 24 de ore curge de la data înregistrării la registratura organului constatator a dovezii achitării sau de la data confirmării de primire dacă aceasta a fost transmisă prin poştă.”
7. La articolul I punctul 13, alineatul (2) al articolului 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:
” (2) Contravenţia prevăzută la art. 10 lit. g) se sancţionează cu amendă în cuantum de 1.250 lei, care se aplică persoanelor fizice.”
8. La articolul III punctul 6, alineatul (21) al articolului 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
” (21) Tariful de utilizare se aplică pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum este definită la alin. (1) lit. d), cu excepţia sectoarelor de drum naţional aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ieşire în/din acestea.”
9. La articolul III punctul 16, după litera d) a alineatului (1) al articolului 3 se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
” e) destinate transportului şcolar.”
10. La articolul III punctul 18, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
” (2) Vehiculele prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (viii)-(xii), lit. b)-e) sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare numai dacă sunt înregistrate, ca vehicule exceptate, în baza de date a SIEGMCR.”
11. La articolul III punctul 20, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
“
(3) Obligaţia de a solicita înscrierea/eliminarea vehiculelor prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (viii)-(xii), lit. b)-e) şi alin. (11) în/din baza de date a SIEGMCR şi marcarea vehiculelor prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (i)-(vii) în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate revine utilizatorilor acestora.
(4) Documentele necesare şi condiţiile de înscriere/eliminare a vehiculelor prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (viii)-(xii), lit. b)-e) şi alin. (11) în/din baza de date a SIEGMCR şi de marcare a vehiculelor prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (i)-(vii) în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate se stabilesc prin normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere care se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor.”
sursa : www.contzilla.ro