Noul Cod fiscal a intrat in vigoare la inceputul anului in curs, insa unele prevederi devin aplicabile incepand cu prima zi a anului viitor. Totodata, exista si reglementari care vor disparea efectiv din 2017, precum impozitul pe constructii cunoscut mai bine ca „taxa pe stalp”. Despre acestea, dar si despre celelalte noutati fiscale ce vor intra in vigoare la 1 ianuarie 2017, aflati din cele ce urmeaza.
TVA standard de 19%
Una dintre principalele prevederi aplicabile din prima zi a anului urmator vizeaza o noua reducere a cotei standard de TVA, de la 20%, atat cat este in prezent, la 19%.
Taxa pe stalp dispare in ceea ce priveste impozitul pe constructii, cunoscut mai bine ca „taxa pe stalp”, acesta va fi eliminat la finele anului in curs. Astfel, in 2016, impozitul pe constructii se calculeaza prin aplicarea unei cote de 1% asupra valorii constructiilor existente in patrimoniul contribuabililor la 31 decembrie 2015, evidentiata contabil in soldul debitor al conturilor corespunzatoare constructiilor. Conform reglementarilor aplicabile in prezent, la plata impozitului pe constructii sunt obligate trei categorii de contribuabili, dupa cum urmeaza:
– persoanele juridice romane, cu exceptia institutiilor publice, institutelor nationale de cercetare-dezvoltare, asociatiilor, fundatiilor si a celorlalte persoane juridice fara scop patrimonial, potrivit legilor de organizare si functionare;
– persoanele juridice straine care desfasoara activitate prin intermediul unui sediu permanent in Romania;
– persoanele juridice cu sediu social in Romania infiintate potrivit legislatiei europene. Prin urmare, contribuabilii enumerati anterior au fost obligati sa calculeze si sa declare impozitul pe constructii, pana la data de 25 mai, plata „taxei pe stalp” realizandu-se in doua transe egale, pana la datele de 25 mai si 25 septembrie.
Ce se schimba in zona CASS? Codul fiscal va aduce noutati, din prima zi a lui 2017, si in ceea ce priveste contributiile de asigurari sociale de sanatate (CASS).
1. Venituri din salarii sau cele asimilate salariilor:
– daca totalul veniturilor obtinute lunar va fi mai mare decat valoarea a de cinci ori castigul salarial mediu brut, contributia individuala se va calcula in limita acestui plafon.
2. Venituri din pensii:
– si in cazul persoanelor care obtin venituri din pensii, pentru veniturile realizate din 2017 incepand, in situatia in care veniturile depasesc valoarea a de cinci ori castigul salarial mediu brut, CASS individuala se va calcula in limita acestui plafon.
3. Venituri din activitati independente:
– pentru astfel de venituri realizate, din 2017 baza lunara de calcul nu va putea fi mai mare decat valoarea a de cinci ori castigul salarial mediu brut.
4. Venituri din drepturi de proprietate intelectuala pentru care impozitul pe venit se retine la sursa:
– pentru veniturile realizate incepand cu 1 ianuarie anul viitor, bazele lunare de calcul nu vor putea fi mai mari decat valoarea a de cinci ori castigul salarial mediu brut.
Astfel, din 2017, spre deosebire de anul in curs, veniturile din drepturi de proprietate intelectuala vor fi incluse in baza de calcul a CASS, chiar daca beneficiarul va obtine venituri din salarii, pensii sau activitati independente, aplicandu-se insa plafonarea bazei lunare la cinci castiguri salariale medii brute. in mod asemanator, si veniturile obtinute din dividende vor fi incluse in baza de calcul a contributiei la sanatate, chiar daca beneficiarul este salariat, cu mentinerea aceleiasi plafonari amintite si anterior.
5. Venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura:
– si in cazul realizarii acestor venituri, bazele lunare de calcul nu vor putea fi mai mari decat valoarea a de cinci ori castigul salarial mediu brut.
6. Venituri din investitii si alte surse
– in mod similar, pentru persoanele care realizeaza venituri din investitii sau din alte surse, bazele lunare de calcul nu vor putea fi mai mari decat valoarea a de cinci ori castigul salarial mediu brut.
Si in situatia persoanelor fizice care beneficiaza de drepturi banesti lunare ce se suporta din bugetul asigurarilor pentru somaj, precum si a celor care primesc indemnizatie lunara pentru cresterea copilului, daca totalul veniturilor obtinute lunar va fi mai mare decat valoarea a de cinci ori castigul salarial mediu brut, contributia individuala se va calcula, de anul urmator, in limita acestui plafon.
Impozit specific pentru industria hoteliera si de alimentatie publica
Tot din 2017 va intra in vigoare si Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activitati, prevederile acesteia urmand sa avantajeze anumite companii si sa dezavantaje multe altele, in special pe cele de mici dimensiuni.
Mai exact, impozitul specific, care va fi calculat in functie de cateva variabile, cum ar fi suprafata, rangul localitatii sau sezonalitatea, va fi datorat de toate societatile care au inscrise in actul constitutiv, ca activitati principale sau secundare, una sau mai multe activitati prevazute de opt coduri CAEN din domeniile turistic, hotelier, restaurante, baruri si alimentatie publica. Astfel, indiferent daca sunt sau nu profitabile, restaurantele, barurile ori cafenelele vor trece de la anul la acest nou sistem de impozitare.
Sursa: ANAF